R.M.N., ultimul film al regizorului Cristian Mungiu, va putea fi vazut intr-o proiectie speciala in prezenta echipei, la Hotspot Workhub din Bucuresti, pe 21 iulie, incepand cu ora 19:30. Intrarea este libera:
https://www.facebook.com/events/1424058791355549
Spune-ne in cateva cuvinte despre cum a inceput pasiunea ta pentru film si actorie.
Pasiunea pentru actorie a aparut natural. In copilarie ai mei ascultau acasa viniluri cu piese de teatru si povesti all day long. Stiam pe dinafara texte intregi. Le jucam prietenilor din spatele blocului de la mine din Salajean.
Ca as putea face asta la un nivel profesionist m-am gandit abia in liceu, gand care m-a impins la teatrul studentesc Podul, unde m-a indrumat profu’ Catalin Naum spre UNATC.
Pentru film, am capatat pasiune dupa ce am inceput sa lucrez cate ceva. Am descoperit senzatia asta de adevar sau cel putin de cautare a lui in fata camerei, dincolo de conventie, si asta mi-a intrat in sistem ca un microb.
Cum a fost pentru tine experienta de a juca in acest film?
Lucrul la R.M.N. a fost un fel de invitatie la introspectie si la o stare permanenta de prezenta. Cristian m-a impins la ceva ce nu am mai facut pana la proiectul asta. A vrut sa vedem ce se intampla cu un om care e dincolo de puterea de a reactiona si de a se pozitiona clar fata de evenimentele si situatiile prin care trece; un fel de suspensie permanenta in propria existenta. Tehnic vorbind, m-a impins la un minimalism al mijloacelor dus la limita. Pentru inceput am fost destul de reticent ca orice actor care vrea “sa faca” lucruri. Dupa un timp mi-am dat seama ca era vorba de fapt despre o alta unitate de masura a lucrului, a timpului petrecut in fata aparatului.
Intens, pe scurt. A fost un proces intens, care s-a derulat pe toata durata filmarilor, aproximativ doua luni.
Care este perspectiva ta asupra filmului, din postura de spectator? Care a fost impactul cand ai vizionat prima data filmul final fata de cea avuta citind scenariul?
Mi-e destul de greu sa ma pozitionez obiectiv, sau cel putin sa ajung la prospetimea unui spectator.
Prima data am vazut filmul la Festivalul de la Cannes si a fost ciudat, cum este de obicei cand ma uit prima data la ceva la care am lucrat. A fost intens, date fiind conditiile vizionarii de acolo.
Mai aproape de o vizionare obiectiva a fost avanpremiera de la Sala Palatului.
Atunci parca am vazut alt film. Am putut sa-l vad mai relaxat. Si da, e un vulcan de film. Si pentru mine e un fel de cercetare a caracterului uman, in profunzime, texturat, stratificat, pe masura fiecaruia de intelegere. Si mi se pare ca e un film la care descoperi lucruri la fiecare vizionare.
R.M.N. spune o poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman in fata realitatilor care il surprind, despre relatia cu celalalt si despre felul in care ne raportam cu totii astazi la un viitor nelinistitor.
Regizorul Cristian Mungiu descrie filmul ca fiind „o poveste despre raportul dintre vremurile de odinioara – percepute ca fiind mai de incredere pentru ca ne devenisera familiare – si vremurile actuale, resimtite ca haotice. Este deopotriva o poveste despre auto-amagirea generata de un set de valori europene care raman mai degraba un deziderat decat o implinire. Este o poveste despre intoleranta si discriminare, despre prejudecati, stereotipuri, autoritate si libertate, o poveste despre lasitate si curaj, despre individ si mase, despre destinul personal versus cel colectiv. Este, de asemenea, o poveste despre supravietuire, despre saracie, despre frica si un viitor nelinistitor”.