R.M.N., ultimul film al regizorului Cristian Mungiu, va putea fi vazut intr-o proiectie speciala in prezenta echipei, la Hotspot Workhub din Bucuresti, pe 21 iulie, incepand cu ora 19:30. Intrarea este libera:
https://www.facebook.com/events/1424058791355549
Spune-ne in cateva cuvinte despre cum a inceput pasiunea ta pentru film si actorie.
Pasiunea mea pentru actorie a inceput relativ recent, cand am inceput sa descopar ce reprezinta arta actorului. Samanta a fost plantata in perioada in care ma pregateam pentru admitere, dar abia studenta fiind, tatonand procesul, incercand sa gasesc esenta, s-a nascut cu adevarat.
Cu dorinta de a fi actrita, in schimb, am cochetat din copilarie, la inceput plina de entuziasm si incredere, care ulterior s-a transformat intr-un vis irealizabil pe care l-am ascuns intr-un cufar indepartat al mintii mele, de care nu m-am mai apropiat deloc ani de zile, pana intr-un moment de rascruce in viata mea in care mi-am dat seama ca imi doresc implinire, sa ii dau vietii un sens mai profund si autentic, care sa se etaleze cu personalitatea mea. Am avut o conversatie sincera cu mine si mi-am adus aminte de acest vis uitat. Asta se intampla la 22 de ani. Acum am 25.
Pasiunea pentru film a renascut si ea, sau mai degraba s-a metamorfozat odata ce am patruns pe culmele cunoasterii prin evolutia mea ca actrita, dar si cu maturizarea mea personala. Dintr-un contemplator am devenit un observator ceea ce mi-a schimbat perceptia asupra artei cinematografice. A crescut interesul, nivelul de intelegere, atentia la subtilitati, s-au schimbat si gusturile.
Cum a fost pentru tine experienta de a juca in acest film?
Experienta de a juca in acest film, cot la cot cu acesti MINUNATI oameni, a fost, ad litteram, o experienta. A fost marcant, in primul rand, pentru ca a fost un debut, primul proiect, pe film, la care am lucrat. Sa fac primii pasi, in aceasta meserie, alaturi de o chipa atat de speciala, a fost si este o onoare si i-am facut cu entuziasm si incredere deplina. Stiam ca sunt pe maini bune. In al doilea rand, am invatat foarte multe lucruri despre munca pe platou, dar si despre mine, ca actrita. Cat de disponibila sunt, cata rabdare am, ce functioneaza, sau nu, pentru mine, in timpul lucrului, ce blocaje am, unde mai am de muncit. Insa cel mai important, cat de mult imi doresc sa repet acest gen de experienta de care m-am indragostit.
Care este perspectiva ta asupra filmului, din postura de spectator? Care a fost impactul cand ai vizionat prima data filmul final fata de cea avuta citind scenariul?
Scenariul integral, noi actorii, nu l-am citit niciodata, doar propriile partituri. Nu ni s-a spus: ”nu aveti voie sa-l cititi”, dar vazand ca trece timpul si nu-l primim, mi-am dat seama. Mi s-a parut interesant, am intuit ca exista un motiv bine intemeiat, m-a intrigat si mi-a placut. Entuziasmul de a vedea varianta finala a montarii era, respectiv, si mai mare. Prima vizionare a avut loc la festivalul de la Cannes, unde eram asaltata de zeci de emotii, pe care cu greu reusesc sa le identific si sa le definesc chiar si acum, si care mi-au perturbat intr-o oarecare masura atentia din timpul vizionarii. Abia la cea de-a doua vizionare, am gustat cu adevarat din film. Am descoperit cat umor, dar si cata profunzime are, cat de potriviti pe rol sunt colegii mei si cat de bine joaca, cat de precis e construit totul: textul, scenele, imaginea, sunetul. Am inceput sa le spun tuturor ”sa mergeti sa vedeti filmul, neaparat, merita”.
Dupa ce am vazut filmul inca de cateva ori, pot spune ca niciodata nu e la fel, de fiecare data pare ca este despre altceva. Personajul principal, in jurul caruia se dezvolta actiunea, se schimba, iar complexitatea sau marimea partiturii lui, devine irelevanta in raport cu povestea, ceea ce mi se pare fascinant. Poate asta e definitia unui film bun.
